sâmbătă, 29 decembrie 2012

Un sărut vechi de șase mii de ani


Arheologii au găsit un sărut
vechi de șase mii de ani
și l-au oferit
în schimbul unui morman
de schelete de eschimoși
înecați într-un lac
în care stelele se reflectă
doar pe jumătate.

Sărutul semăna atât de bine
cu certificatele de naștere
ale iubitelor moarte,
că arheologii și-au scris
numele pe baloane
și le-au spart
cu cioturile eschimoșilor.


marți, 25 decembrie 2012

Dacă aș fi tubul de oxigen al unui scafandru


Dacă aș fi tubul de oxigen
al unui scafandru
pe fundul unui iaz
și ai trece pe acolo
într-o noapte cu lună plină
mi s-ar tăia atât de tare
respirația,
încât plămânii scafandrului
s-ar umple cu apă
înainte s-apuci să-i spui
„Ce plăcut e la tine în iaz”
și ai pluti cu el o vreme
și v-ați uita la lună
până când nu te-ai mai
simți singură.


joi, 20 decembrie 2012

Mersul versurilor


Poetele contabile sunt
zâne înfășurate
în suluri de hârtie
imprimate cu versuri.

Ele scriu mersul versurilor
peste paginile
unde sunt înșirate
trenurile care vin și pleacă
din gară.

De acum înainte
trenurile nu vor mai avea
întârziere.

duminică, 16 decembrie 2012

Mi-a căzut unghia


După șapte luni
de chin
mi-a căzut unghia.

Era pe jumătate
desprinsă
dar nu mă puteam
despărți de ea,
ca o relație proastă
din care nu mai ieși
dar știi că oricum
se va termina.

Am ascuns-o
sub pernă
sperând că-mi va
călăuzi visele
spre femei frumoase
ce-și rod unghiile
în timp ce se uită
la film.

miercuri, 12 decembrie 2012

Sonetul lunii


Când adorm ascultând
sonata lunii
visele mele se plimbă
ca degetele lui Beethoven
pe piciorul
unui pahar cu vin.

Muzica zboară
puțin deasupra mării,
dar nu atinge niciodată
cerul.

Cine se-ncumetă să urce
în corabia mea
se va trezi dimineața
cu buzunarele pline
de cioburile
din bastonul de sticlă
al lui Beethoven.


duminică, 9 decembrie 2012

Ultima oară când te-am atins

Ultima oară când te-am atins
ai devenit un vers
atât de reușit
că lumea nici n-a băgat
de seamă
când ai dispărut.

Apoi am pornit
în căutarea fostelor iubite
și le-am rugat
să mă lase să le ating
ca să pot termina poemul.

Cred că îl voi dedica
lui Ulise.
Sunt convins că și el
ar fi scris ceva asemănător
dacă ar fi atins sirenele
în loc să le asculte.


luni, 3 decembrie 2012

Iubitei mele îi plac atât de mult greierii


Iubitei mele îi plac
atât de mult greierii,
încât îi lasă să doarmă
în părul ei.

Eu le pregătesc dormitorul,
schimb așternutul
și liniștea de peste zi
în timp ce plouă
și stropii sfârâie pe asfalt
ca florile într-o tigaie
cu ulei încins.

Cântecele greierilor
se învârt prin părul ei
ca bagheta unui dirijor
în timpul concertului.


sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Când meteorologii anunță că plouă


Când meteorologii
anunță că plouă
și asta nu se întâmplă,
melcii își anulează
rezervările
pentru micul dejun.

Când meteorologii
anunță că plouă
și asta nu se întâmplă,
florile ciocnesc
un pahar de oțet
cu Isus.

Când meteorologii
anunță că pleci
și asta se întâmplă,
cumpăr timbre
care trimit scrisorile
înapoi în trecut.


vineri, 16 noiembrie 2012

Toate cuvintele pe care nu le-am găsit


Toate cuvintele pe care
nu le-am găsit la timp
mi se-ascund acum
în spatele dinților și râd
de toate poemele mele.

Apoi se dezbracă și
fac dragoste-n cerul gurii,
iar peste nouă luni
dau naștere celui mai
frumos poem de dragoste
pe care iubita mă roagă
să i-l spun în fiecare zi.

După ce-l termin de citit
îmi spune:
- Poemul ăsta mă face
să vreau să scriu poezie.


marți, 13 noiembrie 2012

Întoarce o casă bântuită pe dos


Întoarce o casă bântuită
pe dos
și vei găsi o fantomă
cu alți ochi, alt suflet
care se-mbată de frumusețe
și se holbează la lume

Ca la un buchet de morminte
pe care îl pune cu grijă
într-un vas nevăzut.


duminică, 11 noiembrie 2012

Iubirea e o boală


Iubirea e o boală
de care te vindeci greu,
uneori mai repede,
alteori mai încet,
dar până la urmă
tot scapi
atunci când iubita
îți pășește mătăsos
pe privire,
iar ochii tăi și mersul ei
se prăbușesc.


miercuri, 7 noiembrie 2012

O, dacă visele mele


O, dacă visele mele
ar atinge visele tale,
am visa împreună
o floare de care
nici albinele
nu se pot apropia.

Își schimbă petalele
în aripi
și mierea într-o hartă
a eșecurilor noastre.

După ce ne curăță
rănile,
le-ncuie într-un sertar
ce miroase precum
umbra unei iubiri.


sâmbătă, 3 noiembrie 2012

S-a scurs atât de multă vreme


S-a scurs atât de multă
vreme
de când nu te-am văzut
goală
încât am uitat culoarea
pielii tale.

Sânii tăi sunt două buline
de înghețată
topindu-se la marginea
ultimului
                    meu
                             gând.


duminică, 28 octombrie 2012

Îmi place noua ta rochie


Îmi place noua ta
rochie.

E prea scurtă
ca să ascundă
sub ea
povești de dragoste
cu alți bărbați
și n-are nici falduri
care să se miște
în ritmul crengilor
atunci când vântul
nu mai bate.


duminică, 21 octombrie 2012

Îndoiala e povestea poeților


Îndoiala e povestea
poeților.
Poezia n-a fost
niciodată
căutarea lor.

Au umplut tăcerea
cu dorințele, fricile
și fanteziile lor
de dragul aventurii
de a găsi poezia
și apoi o pierde.


sâmbătă, 20 octombrie 2012

Posibilitățile infinite ale viselor


Cea mai mare greșeală
pe care o poți face
e să crezi
că ești în viață,
când de fapt dormi
în anticamera vieții,
combinând
starea de veghe
cu posibilitățile infinite
ale viselor.


Inspirația


Dacă din fiecare bășină
ar ieși un poem,
lumea s-ar încolona
cu nasul
la curul poeților
și aceștia n-ar mai muri
de singurătate.

Inspirația n-ar mai fi
o ardere spontană,
ci un simplu proces
de respirație.


joi, 18 octombrie 2012

Buda e pustie


Buda e pustie,
au argumentat
avocații primului
vas de toaletă,
bântuită de
umbre în rochii lungi
purtate
prin orașe mecanice
cu valuri de meteoriți
drapate în văzduh.

Colacul e organic,
au argumentat
avocații primului
vas de toaletă,
mai puțin
carcasa de metal
de culoarea lavandei
suplă ca
scheletul unei căprioare.

Capacul e domestic,
au argumentat
avocații primului
vas de toaletă,
ca ochii ridați ai
unui lup
pierdut la marginea
unui urlet atât de stins
încât e aproape
o șoaptă.


duminică, 14 octombrie 2012

Vinovăție


Turiștii din toată lumea
își dau licența
în vinovăție.

Lagărele de exterminare
au devenit
atracții turistice
unde străinii
cu aparate foto
se-nghesuie să intre,
gâdilați și tremurând
de vinovăție.

Profilul fiecăruia
se împarte
în mai multe segmente
de responsabilitate:
pușcă, pistol, mitralieră,
gaz, șocuri electrice,
radio, mașină de scris.

Unele mașini de scris
au omorât mai mulți
decât s-ar putea lăuda
orice armă.


sâmbătă, 13 octombrie 2012

O amintire din Maroc care-ți trage-un pumn pe loc


Două vlăstare regești
nu s-au pierdut în acvariul
cu pești
ca-ntr-acele povești
în care te trezești
o amintire din Maroc
care-ți trage-un pumn
pe loc,
ci-n oala pe foc
a unui canibal mizantrop.

Domnule canibal,
fii bun, nu ne mânca!
Dacă ne mânânci,
nu ne digera!
Iar de înalta curte
dorește-a ne recupera,
lasă-ne să ieșim
ca diamantele din căcatul
contrabandiștilor.


vineri, 12 octombrie 2012

Pisicile cu karma pozitivă


Pisicile cu karma pozitivă
trăiesc în suburbiile
din Catacamas.

Meridianele trupului nu
au fost trasate de chinezi,
ci de ele.
De aceea, e suficient
să le privești pentru ca
pustiul din tine să răsune
și să fie străpuns
de o revărsare puternică
de iubire.

Pisicile cu karma pozitivă
nu sunt tot timpul fericite.
Când suferă
se retrag în locuri liniștite
și rabdă în tăcere.

Sunt și pisici care se plâng
întruna,
dar ele trăiesc printre oameni.


marți, 9 octombrie 2012

Păsări negre


După ce păsările
negre se așază
pe crengi, copacii
se acoperă cu
amurgul ciripitor.

Cele care cântă
se desprind și
zboară mai departe,
celelalte se dizolvă
în noapte.

Dintre păsările negre
de care mi-e dor,
pe care le iubesc
și le caut,
unele trăiesc încă,
altele au murit,
dar cele mai multe
au uitat dacă
sunt vii sau moarte.


luni, 8 octombrie 2012

3 lei


Azi mi-am achitat
drepturile de proprietate
intelectuală.

După ce am plătit 3 lei
mi-am dat seama
că nu mă va publica
nicio editură
dacă scriu acest poem.


sâmbătă, 6 octombrie 2012

Printre Ovatjimba


Printre Ovatjimba,
animalul totemic
e porcul-furnicar,
fiindcă sapă pământul
în căutarea hranei.

Primii colonizatori
au încercat
să le trezească interesul
pentru propriile lor
suflete,
dar pentru Ovatjimba
străzile raiului sunt
felii lungi de carne crudă
pe care măcelarul
se plimbă strigând:

Hai la senvișuri!
Calde și reci
și pline de verdeață!


Mai ușoare decât visele


De fiecare
dată când
adorm în
brațele tale
mă trezesc
desculț.

Un copil
cu degetele
mai ușoare
decât visele
îmi fură
papucii.


joi, 4 octombrie 2012

Borges


Pe vremea vechilor poeți,
țara mea era o bucată
de hârtie albă.
Pământul fiecărui poet
se întindea atât
cât îl ducea imaginația.

Când Borges a impus
hegemonia asupra provinciilor,
s-au ridicat ziduri
și poeții au devenit obsedați
de construirea labirinturilor
acolo unde înainte
era câmp deschis și cer liber.

Asta e tragedia poeților:
tiranul Borges e mort
de mai bine de un deceniu,
dar cultul lui înflorește.


Cânepă indiană



În singurătatea lor,
trenurile își petrec timpul
jucând mimă.

Imită fotosinteza industrială
în timp de sunt
dezmembrate, legate,
cuplate și recuplate,
reconfigurând timpul și spațiul
după chipul și asemănarea lor.

Trenurile se împart în
mai multe categorii de blănuri.
Blănurile se împart
în nurcă, ermină și vizon.
La fel și drogurile.
Stimulente, antidepresive
și cânepă indiană.

Tu ce cauți?

duminică, 23 septembrie 2012

Polițiștii sufletului


O sirenă cântă la umbra
unui nor
și privește în apele adânci
ale propriei vieți.
 
Corăbiile se prăbușesc
lângă patul ei,
privind-o cum doarme,
cu fundulețul în sus
și fața în pernă.
 
Visele ei nu vor să crească
la fel de mult
ca dragostea marinarilor
fiindcă sirenele sunt
o categorie a stării civile
și lucrează pentru ei,
iar ei sunt polițiștii sufletului.

 

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Gândacii din Betleem


Gândacii din Betleem
sunt agenții unificării
din adâncul ieslei.
 
Au căzut printr-o
împletitură aurie de paie,
ca o poartă stelară
întinsă pe kilometri întregi.
 
Se-ndoapă cu mănunchiuri
misterioase de vectori
până când plânsetele
pruncului devin explozii
de energie.

 

joi, 20 septembrie 2012

Inima unei molecule


Atunci când pătrunzi
în inima unei molecule
și reglezi temperatura,
presiunea și forma dorințelor,
poți paria că-n seara asta
vântul va ridica o fustă.

 

luni, 17 septembrie 2012

Maiestății Sale


O rasă barbară dinamitează
Antarctica
și ridică tabăra pe umărul
singurului ghețar
care mai simte adierea
parfumului distilat
din aripile fluturilor.
 
Urmele pașilor lor au fost
duse în larg,
urmând parcursul lung și
înghețat al unor stele stinse.
 
Când le curge nasul
scot din buzunar șervețele
pe care scrie:
Proprietate a urmașilor
Maiestății Sale.

 

duminică, 16 septembrie 2012

Buletin meteo


Vântul va sufla
cu atâta putere
încât toate cărțile
vor fi dezbrăcate
de cuvinte
și paginile goale
se vor lipi
de trunchiurile
copacilor.
 
Zăpada va curge
din noapte
ca și cenușa
într-un negativ
fotografic.

 

Heruvimul statistician


Ofelia s-a ridicat deasupra
propriului ei corp,
privindu-se pe sine,
privind noaptea,
planând în pijamaua albă
cu pernițe pe umăr.
 
În camera de judecată,
un heruvim îi citește statistica
sinuciderilor prin înec
și e la fel de înfricoșătoare
precum vechile povești
din nord
cu spiriduși și zâne
pe care Ofelia
era obișnuită să le asculte
la culcare.

 

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Bombele nu sunt câini


Câinii latră.
Pavlov vede o bombă
căzând din cer.
 
Bomba nu latră,
plutește pe cer
ca un fulg de zăpadă.
 
Aerul e atât de înghețat
că ninsoarea scurtă
de azi-dimineață
a rămas pe firele de curent.
 
Acadele lungi de mentă,
șerpuind
               albe
                    printre
                             nori.

 

Dacă în depărtare


Nu-ți dai seama
dacă în depărtare
auzi șoapte fierbinți
sau răpăitul vioi
al tocurilor,
fiindcă cineva trântește
capacul veceului
și te trezești.

 

vineri, 14 septembrie 2012

Sous le Vent


Bătea strașnic vântul
an după an,
dar lumea simțea
doar vântul profan.
 
Parfum Sous le Vent
adiind pe maidan,
adus din Egipt
de-un sol magreban.

 

joi, 13 septembrie 2012

7:30 și alte ore mitice


Când mașinile de scris
iau pauză la
7:30 și alte ore mitice:
 
1. Scrisorile de dragoste
rămân fără răspuns.
 
2. Luminile felinarelor
devin reci ca gheața.
Strada din jurul lor,
un frigider pustiit.
 
3. Poștașul se suie
pe bicicletă și
               la revedere.

 

miercuri, 12 septembrie 2012

Ca o ploaie fină


Liniuțele ondulate
sunt oceanul.
Punctul galben e corabia
căpitanului Ahab,
cercul alb - o balenă uriașă
și vechea inscripție:
Oceanul Pacific.
 
Săgeata arată
drumul corabiei.
Traseul balenei
e în spirală.
Corabia dă de necaz.
Săgețile încrucișate
descriu bătălia.
 
Ahab înfige harponul
în balenă.
Balena ripostează 
printr-un jet scârbos
de ulei.
Ahab sare pe balenă.
 
Corabia primește
o lovitură de coadă
și se răstoarnă.
Ahab, cu harponul
înfipt în picior,
se duce la fund.
Lumina i se agață de
umeri ca o ploaie fină.
 
Înainte să fie înghițit de apă,
îi strigă echipajului:
 
- Ne vedem la Nantucket!
Eu o iau pe jos!

 

duminică, 9 septembrie 2012

Ca degetul unui sfânt


Un cârd de rațe
intră în baltă.
Printre ele e un copil.
Rațele nu-l bagă
în seamă,
îl iau drept unul
de-al lor.
 
Un robinet iese
din baltă
ca degetul unui sfânt.
Din când în când,
din gura robinetului
curg sticle.
 
Copilul culege
una din sticle și citește
mesajul scris
pe sulul de hârtie:
 
Înainte să închideți
robinetul,
treceți pe la chirurg
să vă extirpe partea
bolnavă a imaginației.

 

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Porțile


Deschid
Porțile percepției
și văd un țânțar
strivit între pagini.
 
Pata roșie se întinde
peste cuvântul
mescalină.
Piciorușele lui
s-au lipit
peste haikuul
lui Shiki.
 
Țânțarul a murit
după chipul
și asemănarea
autorului preferat.

 

joi, 6 septembrie 2012

Tărâmul coincidenței


Tărâmul coincidenței
e condus
de ministerul mitului.
 
Emisarii lor sunt
bețivii care bântuie
străzile veacului nostru,
azvârliți în timpul zero
al dragostei omenești.
 
Ceasurile bețivilor
rămân câteodată
în urmă,
dar nu se opresc
niciodată.

 

marți, 4 septembrie 2012

Sally and Sue, Don´t Be Blue


Melodia asta a avut
atât de mult succes
pe malul Atlanticului
în anii treizeci,
că odată cu venirea nopții,
cu însuflețire reținută,
Statuia Libertății
ieșea din încremenire
și urca discret
pe ringul de dans,
aducând cu ea propria lumină:
fosforescența oceanului.

 

Nu există cuvinte magice


Nu există
cuvinte magice.
 
Te iubesc
nu are destulă
forță magică
nici cât s-aprindă
un chibrit,
atunci când dragostea
e pipa pescarului
umplută cu
alge marine uscate.
 
Se-aprinde ca
un candelabru
de cristal,
din care căldura
iese brusc
și pentru totdeauna.

 

luni, 3 septembrie 2012

Ca un mire neliniștit


Ulise pleacă în Troia
ca un mire neliniștit
la căsătorie,
una de conveniență,
oficiată de Fortuna,
mama și tatăl tuturor.
 
După nuntă, Ulise e
găsit undeva pe câmpie,
discutând cu o oaie
despre umbrele norilor.
 
Părul i se albise,
vorbea ca un copil
de șapte ani.

 

duminică, 2 septembrie 2012

Între balconul Julietei


Între balconul Julietei
și piața publică
din Verona au loc zilnic
următoarele evenimente:
 
evacuarea bețivilor,
depozitarea gunoaielor,
aruncarea cutiilor de bere,
dezmățul pisicilor din
timpul nopții,
serenadele lui Romeo.
 
Chiar dacă n-a cucerit-o
pe Julieta,
cadavrul lui înnobilează
piața asta mizeră.

              

Dacă tristețea


Dacă tristețea ar înflori
în fiecare grădină,
vântul n-ar mai adia
printre crengile copacilor.
 
Dacă tristețea ar înflori
pe suprafața oceanelor,
fiecare val ar fi
un pescăruș mort.
 
Dacă tristețea ar înflori
în floricelele de porumb,
cinematografele ar rula
câte un ciclu de două filme.
 
Dacă tristețea ar înflori
pe tălpile îngerilor,
aceștia s-ar scufunda
în nisipuri mișcătoare.

 

vineri, 31 august 2012

Rezerva de măsline


Am visat că am fost vizitat
de spectrele tuturor țânțarilor
pe care i-am omorât.
 
Mi-au spus că raiul țânțarilor
nu e așa cum
și-l imaginează lumea,
cu râuri de sânge și blonde.
 
În schimb, plouă de rupe
cu martini și măsline.
Au promis să adune o
rezervă generoasă de măsline
pe când ajung și eu.

 

joi, 30 august 2012

Două pisicuțe siameze


Ușa deschisă,
niciun bilet.
Doar furoul ei
aruncat pe pat.
L-am ridicat,
negru și alunecos,
și l-am sărutat
pe sânul drept.
 
Două pisicuțe siameze
se jucau pe pian.
Una alerga de la un capăt
la altul al claviaturii,
cealaltă ciupea corzile
cu ghearele.
 
Nu produceau sunete
prea plăcute.

 

miercuri, 29 august 2012

Meteorologia iubirii


Vântul bate dinspre viitor,
ducând întreaga mireasmă
înapoi spre trecutul lui.
 
Frunzele se freacă
una de alta până devin
fibre de lumină verde.
 
Îi privesc albul ochilor
ca pe marginile unei pagini.
Mă feresc să citesc
ce scrie pe irisul negru.
 
Pe lângă ochii ei
văd frunze cu totul albe.
Și-au răsucit spre exterior
părțile lor palide
și anunță două întruniri,
una în jurul copacilor,
alta în cer.

 

marți, 28 august 2012

Avalanche


Femeile apar întotdeauna
în viața lui Isus
asemenea accidentelor:
șireturi rupte, pahare sparte,
avalanșe de zăpadă.
 
Avalanche se uită la Isus
ca la un burlac bun de însurat.
În fiecare dimineață,
își cercetează îngrozită trupul,
căutând noi simptome ale
metastazei sale sufletești.
 
Isus e soțul potrivit pentru ea.
Numai el poate să-i întâmpine
boala, să o strângă la piept,
să vină în contact cu ea,
să o sărute.

 

luni, 27 august 2012

Luceafărul


Cu 20 zile înainte ca Luceafărul
să intre în conjuncție cu soarele,
a început luna lui Cuptor.
Ciocnirile dintre lume și materia
neînsuflețită s-au înmulțit.
 
1 iulie, 15 persoane au pierit într-un
accident de tren lângă Oaxaca, Mexic.
Pe 4 iulie, un autobuz s-a răsturnat
într-un râu în apropiere de Karachi
și 31 pasageri s-au înecat.
Două zile mai târziu 39 oameni
s-au înecat în timpul unei furtuni
tropicale în Filipinele centrale.
Avalanșele de gheață de pe Mont
Blanc au măturat 15 alpiniști.
 
Acestea au fost doar decesele în masă.
De-atunci, s-a creat un fel de jenă
reciprocă între Luceafăr și soare,
ca și cum, de fapt, făcuseră dragoste.

 

duminică, 26 august 2012

Mai mult decât o tehnică militară


E la modă să dai vina
pe război,
pe suprimarea
populațiilor pigmentate,
pe straturile
cenușii ale norilor,
pe chipurile
dezumanizate de ger.
 
Asediul e mai mult
decât o tehnică militară,
proiectilele sunt
degetele lui Dumnezeu
pipăind gâturi fragede
să le stranguleze.

 

duminică, 19 august 2012

Simboluri freudiene


Îmi ascund erecția
cu mica publicitate și
aștept să se potolească.
 
Erecția produce o cută
în foile ziarului și se
aventurează în susul paginii.
Se oprește în dreptul unei
căciuli din blană de vulpe
la 200 ron.
 
Sunt tare la modă.
Toate puștoaicele aleargă
bezmetice cu simbolurile
astea freudiene pe cap.


sâmbătă, 18 august 2012

Echilibrul flirtului


Julieta are în dulap
un capot, un chimono
și o rochie de seară.

Le îmbracă pe rând
și încearcă să mențină
un echilibru al flirtului.

Romeo nu poate
să le deosebească.
El știe esențialul,
sunt țoale de care
trebuie s-o dezbrace.


sâmbătă, 11 august 2012

Moscheile fac dragoste


Precum tampoanele igienice,
poveștile doamnei Bovary
au adunat o întreagă comunitate
de consumatoare fidele.
 
Sejurul din Alexandria o face
să se gândească întruna la
privirea deocheată a imamului
care i-a stimulat clitorisul
între paginile Coranului.
 
Când doamna Bovary
înlătură neglijeul,
moscheile fac dragoste.



joi, 2 august 2012

Cercul malformaților


Dante a primit un bilet gratuit la
galeria persoanelor cu malformații
din Florența.
 
O femeie cheală, fără urechi,
cu piele solzoasă din frunte
până pe creștet, contemplă
orologiul cu spiriduși.
 
Lângă ea, un pescar cu bărbia
devastată de acnee răsfoiește
Studii despre Râul de Cretă.
 
Un domn cu trei nări zâmbește
cu dinții înghesuiți ca pietrele
de mormânt din ținutul tornadelor.
 
Având o vârstă impresionabilă,
Dante s-a identificat cu toți.


marți, 31 iulie 2012

Poveste din Theba


Grébaut a descoperit mormântul
unei preotese tebane în 1891,
deasupra unei grote pline cu tutun.

Theba era un oraș de fum.
Străzile lui: curțile purgatoriului.
Trupurile tebanilor, asemenea
fantomelor.

Fumul era în vocea preotesei,
în mișcările ei, ca și cum toate
cuvintele, privirile puteau fi
zădărnicite în părul ei lung,
până când le elibera,
fără să știe,
printr-o mișcare a capului.

sâmbătă, 28 iulie 2012

Alcatraz


Filmele americane
i-au format stereotipuri.

Nu poate lua o batistă
din buzunarul de la piept
fără să mimeze că scoate
pistolul.

E clădit asemenea
insulei Alcatraz:
stâncă, sârmă ghimpată.

Își asamblează mitraliera
din ceapă verde și andive,
apoi pac - pac - pac!
în camera de oaspeți.

Cum altfel să se adreseze
unor stomacuri fără suflet?

Curăță arma, înlătură foile
de ceapă până ajunge la
coapsele fetelor yemenite
ce tânjesc după dragoste.

Nu-l auzi când
te ia la țintă pentru
că are o singură voce:
a mitralierei.


joi, 26 iulie 2012

Dante și Beatrice


Dante e chel și are în creștet
un semn din naștere.
Când greșește un vers,
semnul alunecă înainte și-napoi
ca un patinator epileptic.
 
Între Dante și barul unde lucrează
Beatrice sunt 9 km de bere.
 
Când intră în bar își șterge tălpile
de cărți putrezite pe jumătate,
ca merele sub un copac,
și se pierde printre bețivi până
când Beatrice nu-l mai recunoaște.
 
Așa cum copiii se adresează femeilor
spunându-le „mamă”,
bețivii ar trebui să li se adreseze
chelnerițelor spunându-le „Beatrice”.


marți, 24 iulie 2012

Urs polar ucis de păpădie


Poemul acesta nu e
de domeniul imaginației.
Un urs polar chiar a fost
ucis de-o păpădie.
 
E de-nțeles să fie vânat
pentru blana lui și să
sperie musafirii în camera
de trofee a lui Bill Gates.
 
Da, e posibil să moară
dintr-o infecție urinară
sau sufocat de excremente
în propriul bârlog.
 
Sunt urși polari care mor
de bătrânețe și bărbile lor
albe se răvarsă în mare.
 
Totuși, un urs polar ucis de
păpădie, e cu totul altceva.
 
Păpădiile sunt acum mai
mult urși polari decât flori,
iar vântul împrăștie
blană în loc de puf.