Vântul bate dinspre viitor,
ducând întreaga mireasmă înapoi spre trecutul lui.
Frunzele se freacă
una de alta până devin
fibre de lumină verde.
Îi privesc albul ochilor
ca pe marginile unei pagini.
Mă feresc să citesc
ce scrie pe irisul negru.
Pe lângă ochii ei
văd frunze cu totul albe.
Și-au răsucit spre exterior
părțile lor palide
și anunță două întruniri,
una în jurul copacilor,
alta în cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu