Iubirea e un culegător columbian

Iubirea e un culegător columbian

de boabe de cafea, pe care le prăjește

și macină cu grijă, iar dimineața

te trezește pe furiș cu o aromă

atât de îmbietoare, că nu poți rezista

să sorbi amăgit din gustu-i amar.

O(e)di(p)seea

Odiseea s-a rescris

atunci când Ulise-a zis:

Oedip i-un rege nebun,

face trafic de tutun,

bere, droguri, vin, magiun,

dar și de femei sfruntate,

gingașe și defrânate,

dintre care Aria,

cu un soț cam paria,

dar și cu malaria,

totuși, prea cuminte pare,

ce-ar fi să-i dăm ascultare

și să fim atenți la voia

ei și-a soțului din Troia:

De când e Oedip destoinic,

în Itaca, domn războinic?

Nu, cumva, Ulise oare

s-a întors pierdut pe mare?

Ori prea mult l-au îmbiat

lotofagii și-a uitat

Penelopei că-i bărbat?

Cine-i rege în cetate,

Oedip sau Ulise, frate?

Mie Nimeni mi se spune,

zise-Ulise, i-un renume,

și așa mă știu cu toții:

zeii, ciclopii și hoții.

Oricât aș fi de puternic,

fraților, sunt un nevrednic,

am pierit de mult pe mare

chiar la Troia, în strâmtoare,

trupu-l am, însă la minte

nu mai sunt ca înainte.

Din Itac-atunci te cară,

om netrebnic, de ocară!

zise-Oedip, cam într-o doară.

De-ar trece pe-aici cu vasul,

Neptun, să-ți audă glasul,

pe stânci îți vei pierde-un dinte,

Oedip, rege fără minte.

Rând pe rând, gură cu gură,

clocoteau ca-ntr-o fiertură,

doi regi cât o turmă mare

unelteau cum să se-omoare.

Atunci, cu un pumn de fier

se ivi-ntre ei Homer:

N-aveți voi grijă prea mare

de-avut și putere, oare?

N-arătați ticăloșia

și v-ascundeți omenia?

Ieri, dac-ați primit o parte,

azi le vreți pe celelalte.

Voi, și-n dragoste, și-n ură,

nu aveți nicio măsură.

Vorbele văd că îmi sorbi,

Oedip, rege-al celor orbi,

Ulise, și tu m-asculți,

rege-al celor surzi și muți.

Eu atât doar vă mai spun

ca părinte-al vost, străbun:

Să te bizui pe putere

sau cum inima ți-o cere,

când se-oprește și când bate

de griji prea nenumărate?

Cugetați la asta iute,

Zeus, însuși, să v-ajute!

Că n-am fost drepți și-ntregi la cap cu toții

Că n-am fost drepți și-ntregi la cap cu toții,

strigarăm noi în cor când lumea asfințise,

deci du-te tu cu-ai tăi, pe jos, Ulise,

sau dacă vrei, pe mare, lângă soții

Ce vor dormi-n corăbii astă-noapte,

iar mâine vor străbate largul mării,

atrași de-al valurilor freamăt și-al chemării

sirenelor cu sânii plini de dor și moarte.

Ochiul de ou al lui Polifem

Polifem, într-o tigaie,

frige-un ochi de ou și-o oaie,

iar Ulise-i face semn

cu piciorul lui de lemn:

Apropie-te, vreau să-ți zic

să dai crenvurștii pe mic!

Când al mării domn, Neptun,

atras fiind de bucate,

din valuri o zbughi – tun!

lacom le-nghiți pe toate.

Sunt bântuit, dragii mei

Sunt bântuit

dragii mei

de-o viziune

în care

versurile

lui John Keats

                   sunt uraganul

ce-n câteva

                   secunde…

Un lucru frumos

este o bucurie

inepuizabilă

farmecul

său sporește

nu va trece

niciodată

în nimicnicie

ci va păstra

încă un umbrar

       liniștit pentru

noi și un somn

 plin de vise

încântătoare și

o respirație

calmă

…a străbătut lumea

-ntreagă

fără

să simțim

vreo adiere

din cauză

că rănile lui

îl fac nevăzut

Pubispoemul

Te legeni sub greutatea

lui ca o barcă dusă de

valuri și eu m-agăț

de acest gând ca

un marinar de

corabia lui

atunci

când

se