Îmi place noua ta rochie

Îmi place noua ta

rochie.

E prea scurtă

ca să ascundă

sub ea

povești de dragoste

cu alți bărbați

și n-are nici falduri

care să se miște

în ritmul crengilor

atunci când vântul

nu mai bate.

Nimic de spus

N-am nimic de spus

și o spun

și asta e

toată poezia.

Îndoiala e povestea poeților

Îndoiala e povestea

poeților.

Poezia n-a fost

niciodată

căutarea lor.

Au umplut tăcerea

cu dorințele, fricile

și fanteziile lor

de dragul aventurii

de a găsi poezia

și apoi o pierde.

Posibilitățile infinite ale viselor

Cea mai mare greșeală

pe care o poți face

e să crezi

că ești în viață,

când de fapt dormi

în anticamera vieții,

combinând

starea de veghe

cu posibilitățile infinite

ale viselor.

Inspirația

Dacă din fiecare bășină

ar ieși un poem,

lumea s-ar încolona

cu nasul

la curul poeților

și aceștia n-ar mai muri

de singurătate.

Inspirația n-ar mai fi

o ardere spontană,

ci un simplu proces

de respirație.

Buda e pustie

Buda e pustie,

au argumentat

avocații primului

vas de toaletă,

bântuită de

umbre în rochii lungi

purtate

prin orașe mecanice

cu valuri de meteoriți

drapate în văzduh.

Colacul e organic,

au argumentat

avocații primului

vas de toaletă,

mai puțin

carcasa de metal

de culoarea lavandei

suplă ca

scheletul unei căprioare.

Capacul e domestic,

au argumentat

avocații primului

vas de toaletă,

ca ochii ridați ai

unui lup

pierdut la marginea

unui urlet atât de stins

încât e aproape

o șoaptă.

Vinovăție

Turiștii din toată lumea

își dau licența

în vinovăție.

Lagărele de exterminare

au devenit

atracții turistice

unde străinii

cu aparate foto

se-nghesuie să intre,

gâdilați și tremurând

de vinovăție.

Profilul fiecăruia

se împarte

în mai multe segmente

de responsabilitate:

pușcă, pistol, mitralieră,

gaz, șocuri electrice,

radio, mașină de scris.

Unele mașini de scris

au omorât mai mulți

decât s-ar putea lăuda

orice armă.

O amintire din Maroc care-ți trage-un pumn pe loc

Două vlăstare regești

nu s-au pierdut în acvariul

cu pești

ca-ntr-acele povești

în care te trezești

o amintire din Maroc

care-ți trage-un pumn

pe loc,

ci-n oala pe foc

a unui canibal mizantrop.

Domnule canibal,

fii bun, nu ne mânca!

Dacă ne mânânci,

nu ne digera!

Iar de înalta curte

dorește-a ne recupera,

lasă-ne să ieșim

ca diamantele din căcatul

contrabandiștilor.

Pisicile cu karma pozitivă

Pisicile cu karma pozitivă

trăiesc în suburbiile

din Catacamas.

Meridianele trupului nu

au fost trasate de chinezi,

ci de ele.

De aceea, e suficient

să le privești pentru ca

pustiul din tine să răsune

și să fie străpuns

de o revărsare puternică

de iubire.

Pisicile cu karma pozitivă

nu sunt tot timpul fericite.

Când suferă

se retrag în locuri liniștite

și rabdă în tăcere.

Sunt și pisici care se plâng

întruna,

dar ele trăiesc printre oameni.

Păsări negre

După ce păsările

negre se așază

pe crengi, copacii

se acoperă cu

amurgul ciripitor.

Cele care cântă

se desprind și

zboară mai departe,

celelalte se dizolvă

în noapte.

Dintre păsările negre

de care mi-e dor,

pe care le iubesc

și le caut,

unele trăiesc încă,

altele au murit,

dar cele mai multe

au uitat dacă

sunt vii sau moarte.

3 lei

Azi mi-am achitat

drepturile de proprietate

intelectuală.

După ce am plătit 3 lei

mi-am dat seama

că nu mă va publica

nicio editură

dacă scriu acest poem.

Printre Ovatjimba

Printre Ovatjimba,

animalul totemic

e porcul-furnicar,

fiindcă sapă pământul

în căutarea hranei.

Primii colonizatori

au încercat

să le trezească interesul

pentru propriile lor

suflete,

dar pentru Ovatjimba

străzile raiului sunt

felii lungi de carne crudă

pe care măcelarul

se plimbă strigând:

Hai la senvișuri!

Calde și reci

și pline de verdeață!

Mai ușoare decât visele

De fiecare

dată când

adorm în

brațele tale

mă trezesc

desculț.

Un copil

cu degetele

mai ușoare

decât visele

îmi fură

papucii.

Borges

Pe vremea vechilor poeți,

țara mea era o bucată

de hârtie albă.

Pământul fiecărui poet

se întindea atât

cât îl ducea imaginația.

Când Borges a impus

hegemonia asupra provinciilor,

s-au ridicat ziduri

și poeții au devenit obsedați

de construirea labirinturilor

acolo unde înainte

era câmp deschis și cer liber.

Asta e tragedia poeților:

tiranul Borges e mort

de mai bine de un deceniu,

dar cultul lui înflorește.

Cânepă indiană

În singurătatea lor,

trenurile își petrec timpul

jucând mimă.

Imită fotosinteza industrială

în timp de sunt

dezmembrate, legate,

cuplate și recuplate,

reconfigurând timpul și spațiul

după chipul și asemănarea lor.

Trenurile se împart în

mai multe categorii de blănuri.

Blănurile se împart

în nurcă, ermină și vizon.

La fel și drogurile.

Stimulente, antidepresive

și cânepă indiană.

Tu ce cauți?