Borussia vizitează Biblioteca (BvB)

         Nici cronică literară, nici tocmai recenzie. Pur și simplu o serie de impresii de pe Goodreads și Facebook; sau dacă vreți un gest de solidaritate al colegilor din fanclubul Borussia Dortmund România sau al simpatizanților BVB de peste hotare pe care nu îi cunoșteam (dar - aparent - mă știau ei) și care și-au exprimat aprecierea pentru cel mai recent volum al meu, Biblioteca Brautigan. Iată că nu doar pasiunea pentru fotbal și echipa preferată ne leagă, ci și lecturile. Să spun că am fost plăcut surprins ar fi prea puțin.

                                                                                    (Andrei Mocuța)

 

 

„Nu am idee dacă aceasta este o carte pe care trebuie să o „descifrez” cumva ca să mă pot bucura de ea pe deplin, mai ales că opera lui Richard Brautigan îmi e total necunoscută. Eu mizez pe faptul că nu este. Am simțit Biblioteca Brautigan ca pe o carte de atmosferă, care mi-a oferit aceeași stare de bine și de liniște precum o vizită de două ore la Humanitas Cișmigiu, în care stai, răsfoiești și uiți de tine. Și, citind-o, nu pot spune decât atât:

 

Dragă Andrei Mocuța,

 

Am înțeles în sfârșit

de ce.”

                                                                            (Vlad Pîrvu)

 

 

„Documentarul Biblioteca Brautigan, coordonat de Andrei Mocuța (CDPL, 2021), e și prima apariție în volum pentru o parte din gașca Mornin’ Poets - sezon online. Urmează și antologia primelor patru sezoane, la frACTalia, în toamna lui 2021. Pentru mine, poemul "un vârcolac de treabă", scris în Vama Veche în septembrie 2020, e prima apariție într-o carte, de la volumul trilingv Pink Pong, în 2019 (frACTalia, 2019, cu Claus Ankersen).

Felicitări, Andrei! Îți stă bine pe scaunul de regizor.

 

Poem început în Centrul U din Dortmund/ pe care/ îl voi termina pe avion/ în bagajul de cală/ (sau de ce nU?)/ îl voi strecura printre paginile/ romanului febra/ stadioanelor de nick/ cave sau poate un alt/ nick fan al echipei Arsenal Londra. Încă/ din 1968 sau cum ar/ scrie dan perjovschi: 196∞”

                                                                          (Andrei Zbîrnea)

 

 

„Am văzut că ești fan Dortmund. Nu mă cunoști, dar tatăl tău mi-a fost profesor la Sînmartin (sau Sanktmartin cum era pe atunci), iar tu ai fost profesor copilului meu la Curtici. Acum locuim la Düsseldorf, aproape de Dortmund, și sunt și eu fan Borussia de vreo 15 ani. Tatăl tău a fost un om și profesor deosebit, mi-a părut rău când am auzit de la foștii mei colegi că a murit. Am fost recent prin țară să-mi vizitez rudele. Am văzut că ai scris o carte în memoria lui, Portret al artistului după moarte. Am căutat-o, dar nu am dat nicicum de ea. Am găsit, în schimb, Biblioteca Brautigan și m-am bucurat să-l regăsesc acolo pe domnul profesor, în dialog cu un alt poet, din Arad parcă. N-am mai citit nici o altă carte despre vreo bibliotecă care chiar să existe cu adevărat. Nu mă prea pricep la literatură, dar mi-a lăsat senzația cărților de genul 111 romane într-o singură carte, unde romane celebre erau rezumate în câteva pagini. Bine că au existat astfel de cărți pe vremea aia și puteam trișa să nu citesc lecturile suplimentare de peste vară. Nu că nu mi-ar fi plăcut, dar nu aveam timp, lucram pe rupte în timpul vacanțelor. Dar asta e altă poveste. Din câte înțeleg, cartea ta se ocupă de manuscrisele nepublicate, ceea ce o face și mai interesantă. Ai moștenit talentul tatălui tău, mă bucur că am avut șansa să te cunosc, chiar dacă numai din citite.”

                                                                          (Christian Bode)

 

Monica Tonea despre „Biblioteca Brautigan”

                Biblioteca Brautigan (un documentar) – Andrei Mocuța

Scriu la cald despre „Biblioteca Brautigan (un documentar)”, apărută în martie 2021 la editura Casa de pariuri literare, și chiar și așa mă tem că se va destrăma vraja în care m-a prins pe măsură ce mă îndepărtez de text. Un proiect laborios și inedit care nu credeam că mă va atinge în vreun fel, așa cum mi se întâmplă cu documentarele în general. Chiar din titlu ne dăm seama ce va cuprinde cartea, numai că Andrei Mocuța a reușit să treacă granița anunțată în titlu și să pătrundă într-o lume nefinisată a cărților neterminate sau nepublicate cu o finețe de păpușar. Și am să explic mai încolo ce vreau eu să spun.

Andrei Mocuța ne prezintă de la bun început viziunea scriitorului american pe care-o expusese acesta în romanul său publicat în 1971, „Avortul: o poveste de dragoste”: „Biblioteca a luat ființă datorită unei nevoi copleșitoare pentru un astfel de loc. Pur și simplu trebuia să existe o asemenea bibliotecă. Această dorință a făcut posibilă existența unei clădiri, nu foarte încăpătoare, unde singurul angajat permanent, în momentul de față, sunt eu.”

Inspirat de Richard Brautigan, Todd Lockwood a colectat opere nepublicate și a deschis librăria Brautigan pentru publicul curios să răsfoiască manuscrisele refuzate de edituri. Neavând resurse să o susțină, biblioteca a fost închisă în 2005 și toate lucrările au fost arhivate. Bibliotecarul John F. Barber a preluat-o în 2010 și a mutat-o în Vancouver, Washington, unde este și în ziua de azi deschisă publicului. Manuscrisele sunt minuțios clasificate pe domenii și genuri literare, iar Andrei și-a propus să ducă poveștile mai departe „într-un documentar semi(fictiv)” mizând chiar pe aspectul original al demersului inițial propus chiar de Brautigan. Când s-a apucat de această aventură, Andrei Mocuța era nesigur dacă proiectul lui va avea urmări, consolându-se cu ideea că, în caz de nereușită, manuscrisul lui va ajunge și el în celebra bibliotecă. Suntem fericiți să constatăm că nu a fost cazul, iată, cartea are viață și circulă prin lume fără a fi izolată pe un raft al bibliotecii.

De ce spuneam că Andrei Mocuța are veleități de păpușar? Fiindcă, pe nesimțite, ne ghidează cu o abilitate formidabilă spre poveștile care-și au loc în bibliotecă. Fie că sunt ficțiune sau non-ficțiune, documentare, proză, poezie sau fantezie, nici nu ne dăm seama când le parcurgem și mai ales, nu băgăm de seamă unde ne situăm: într-o zonă speculativă, sau chiar în povestea în sine cuprinsă în manuscrisul nepublicat? Andrei nu ne dă ocazia să descoperim, rămânem cu acea impresie vagă de voiaj neobosit dintr-o lume într-alta și rămâne la final fascinați de ceea ce există undeva, într-un colț de bibliotecă, mai mult sau mai puțin vizitată de cititorii care tind să traverseze anumite granițe literare.

Apoi avem „Corespondența inedită” dintre poetul Gheorghe Mocuța, tatăl lui Andrei, și scriitorul Petru M. Haș, pe care am citit-o și recitit-o de mai multe ori, schimbul lor epistolar fiind el însuși inedit și savuros, doi erudiți care-și împărtășesc experiențele extraordinare, aș fi dat să fiu părtașă la întâlnirile lor regulate, când avea loc schimbul de „răvașe”.

Iar în ultima parte avem „Brautigania”, unde Andrei Mocuța ne redă scrisorile (mai lungi sau mai scurte) trimise și citite la clubul Revdepov, Mornin’ Poets, ale cursanților la respectivul workshop. Voci distincte, lipsite de pretenții, ironice pe alocuri, puternice și extraordinar de elocvente. Mi-ar fi greu să mă opresc doar asupra unuia dintre ei, fiecare are un ton specific, o dilemă, o curiozitate, o înțelegere aparte a scriitorului Richard Brautigan, căruia i se adresează. Unele voci sunt agonice, altele concentrate, multe spun că nu fac referință la sinucidere, dar chiar dacă nu-i menționată, o resimțim printre rânduri, fiindcă e laitmotivul central.

După care, Andrei Mocuța ne răsfață și cu traducerea personală a celui mai mic roman al lui Richard Brautigan: Am privit lumea furișându-se nepăsătoare, publicat în 1996 în 100 de exemplare. Interesant e faptul că prețul celor 68 de copii rămase este estimat undeva între 175 și 600 de dolari americani. Firește, originalul se află în Biblioteca din Vancouver, dacă unora li se pare prea costisitor, iar noi, cum spuneam, avem privilegiul să-l citim tradus de Andrei, iar cuprinsul lui este la fel de sfâșietor precum sugerează titlul micro-romanului.

Închei cu ultimul lucru factual, care, de altfel este și finalul cărții. Nu știu de ce, m-a răvășit nespus. E un conglomerat de senzații ale mele, personale, pierderi irecuperabile care destabilizează construcția sinelui, când rămâi fără părinți te simți expus și singur, chiar dacă subziști printre oameni, amestecate cu ceea ce-am citit până în acest punct în cartea lui Andrei și cu sentimentul că și Andrei este în egală măsură influențat de pierderea prematură a tatălui, căci ce este viața întreruptă la numai 64 de ani, dacă nu o viață ruptă în două, pe care Andrei Mocuța se străduie s-o însăileze din aspecte redate prin anumite stări de fapt și mesaje metaforice în volumul „Portret al artistului după moarte”. E un ton de deznădejde, nu-l voi dezvălui, ar știrbi din experiența altor cititori, dar am rămas pe gânduri multă vreme: cum este oare să nu știi?

Realizez de abia acum că aveam în plan să scriu câteva rânduri despre „Biblioteca Brautigan” a lui Andrei Mocuța, însă nu mi-a reușit. Nu te poți limita doar la câteva cuvinte să cuprinzi esența acestei cărți. Mă bucur că a ieșit așa. Sper doar să nu-i fi alterat cu interpretarea mea calitatea de netăgăduit.

                                                                                                            Monica Tonea

One poor man can only hope

One poor man can only hope

for his dear Penelope,

Penelope cand only be

in the book of Bartleby.

Still, Ulysses hoped for more:

Dreadful Lady Nevermore.

But the Lady was for Steven

Dedalus, but she was given

to the writer they call Red,

hidden under his bed.

Yet another writer came

but nobody knows his name,

he and Red they want the same

Dreadful Lady, but then came

Leopold Bloom, what a shame!

His wife Molly now can blame

him for leaving with the dame.

Erai și tu acolo

Când Eva a mușcat din măr

și zeama dulce

i s-a prelins pe gât

ca un colier scurs,

erai și tu acolo.

Când Turnul Babel

a fost construit,

nu turnul a fost cel care

s-a înălțar spre cer,

ci cuvintele noastre prefăcute

și tu știi asta pentru că

erai și tu acolo.

Când Jon Snow

a fost înjunghiat de frații lui

tu știai că nu poate fi mort

pentru că ai

sânge Targaryen

și focul

îți curge prin vene.

Când Cristofor Columb

a descoperit lumea nouă

și a pășit cu piciorul drept

pe teritoriul virgin,

el purta una din sandalele tale

pentru că

erai și tu acolo.

Când m-am născut

și după o vreme am murit,

în tot acest timp

erai și tu acolo,

un pian însorit sub pielea mea

cântându-și aria preferată.

You know nothing, Jon Snow

‘You know nothing

dear Jon Snow’

she said to me –

her voice was low,

and when I rest

upon her chest

she bit me hard,

it’s wild wild west!

The night is dark

and full of terrors,

are you afraid

to make some errors?

Your mouth is sweet

and kind of juicy,

are you a diamond,

are you Lucy?

Now I confess

while you caress

my hair, and I

your brand new dress.

Our hearts beat fast

while they unite,

is this the last

time I might hide

within you hair,

so bright, so rare?

‘You never know –

she said – it’s simple’

I might be Jon,

might be a cripple;

then you dismiss

me with a kiss,

for ignorance

sometimes is bliss,

but I am conscious

while I dream,

so, please, do welcome

to the machine!

If the mockingbird don’t sing

Drink whatever water

the rain is willing to send you

because one day the lake you will

be swimming in

will become a mirror

sheltering your image.

Seek whatever truth

your heart is able to give away

because every lie adds to

the collection of darkness stored

within a blind lighthouse

seconds before

the perfect storm.

Greet with an open heart

whatever lover

who tells you goodbye

because the Broken Trinity

of the Broken Father

the Broken Son

and the Broken Holy Spirit

is the last joyful mystery

and the end of all guessing.

Accept whatever diamond ring

your mama is willing

to buy you

because the mockingbird

won’t sing at five o’clock when

you will be serving your

precious tea

but in the morning

at the least expected hour

when every absence

seems so real

and every presence

uninviting.

Being afraid, Love asks its bare question

Being afraid

Love asks its bare question

robs us of our separateness

forces us too close

to one another

and we succumb to the feelings

become part of them.

Being afraid

Love is a dancing partner

who will shoot

the heels off your shoes

if you are a lousy dancer

and believe me

its bullets are not blind!

Being afraid

Love is a salesman

of fancy pajamas

for even fancier parties

because lovers

are embarrassed

to show up naked

on their first date.

Being afraid

Love is a false clue

in a private investigation

because nothing

can really kill anybody

when they need

somebody to love.

You were there

When Eve bit the apple

and the sweet apple juice trickled

down her neck

like a melted necklace,

you were there.

When the Tower of Babel

was risen,

there was no tower at all that rose

towards the sky

but our insincere words

and you know that

because you were there.

When Jon Snow

was stabbed to death

by the watchmen

you knew that he was not

really dead

because you have Targaryen blood

and fire

runs through your veins.

When Christopher Columbus

discovered the New World

and stepped with his right foot

on virgin territory

he wore one of your sandals

because you were there.

When I was born

and after a while eventually died

all this time

you were there

like a sunny piano under my skin

playing your favourite tune.

The wedding

Fuck the bride

said the groom

have no pride

and then bloom

said the spoon

while bouncing

the baloon.

The wedding

will be over soon

said the groom

and if we hurry up

we would be on the other

side of the moon

by noon.

There was no moon that night

There was no moon that night

but the stars were falling

like flies and we rode our bikes

through dry lands and through

time until we reached

the bank of the river where

fish were jumping

with their open mouths

catching flies and mosquitoes

and falling stars.

There was no moon that night

but after a while she took off

her backpack

opened it and handed me

a bottle of white wine

and two crystal glasses wrapped

in paper and boy

was I surprised: this girl

thought about everything!

There was no moon that night

but nonetheless I enthusiastically

asked her if the next thing

she would do was to propose me

under the falling stars

but she suddenly threw me

a straight face and told me

not to get any ideas

because we are joking partners

that’s all we are!

There was no moon that night

but I tried to kiss her

while she distracted me

by tapping my shoulder and

pointing at the sky:

Look! You are missing all

the falling stars!

There was no moon that night

but the landscape was nonetheless

romantic and despite the perfect

alignment of stars there was

noone to conquer.

Silent listen

A song

which I shall never sing

has fallen asleep on

my lips

and I felt like the Earth

when the shadow

covers

the wet grass.

The perfect poem

has an infinitely small

vocabulary

which in the end

is reduced

to these two words:

SILENT

&

LISTEN

both spelled with

the same

letters.

The songless bird

From all the turtles in the world

I chose to love a songless bird

From all the pebbles in the sky

I chose The catcher in the rye

From all the buzzing honey bees

I chose a chocolate cake with cheese

From all the priests and holy faces

I chose a pair of shoes with laces

From all the disciples of Zen

I chose Catwoman & Batman

From all the mountains in Nepal

I chose to smoke some red Pall Mall

From all the famous Jedi Knights

I chose to read Wuthering Heights

From all the roads made of red bricks

I chose a detour in Twin Peaks

From all the heroes in Egypt

I chose to die in my own script

From all the sea horses and fish

I chose an Apollonian dish

From all the common bucket lists

I chose the woman with no fists

From all the flowers in the field

I chose the house that Jack once built

From all the mornings in September

I chose the one not to remember

From all the hells and purgatories

I chose a bag of rusty worries

From all the nasty cuts and stings

I chose to hide under your wings

From all the books of poetry

I chose Serghei & Dimitri

From all the horses, mules and sheep

I chose to haunt your beauty sleep

Cinderella

Do you want me to show you

the edges of universe?

I asked her.

No, she said to me,

I only want to live in a small room

where we could grow kids

and make tender love all day long

and where during the night

you would lock me in like a Cinderella

so that you can go out and see

other women.

But I do not wish to see other women

I only love you and if you

don’t want me to show you the edges

of universe

I will gladly live the rest of my life

in a cabin in the woods

with you.

Don’t be stupid, my dear,

you need your daily dose of inspiration

and I can no longer provide you

with that

for my pussy has turned dry

and I got wrinkles all over my face.

Oh, stop it, I know you don’t actually mean it

and this is some kind of testing

and I am not falling for it,

no, baby, you haven’t got wrinkles yet

and if your pussy turns dry

I will moisturize it with the morning dew

because you are one of the few

and I love the way you cook stew

and I also love you.

Say my name

If you are kind enough

baby

to save all the drama

for your mama

say my name.

If you prefer

things that don’t run

at supersonic speed

say my name.

If you dream of a hero

with no muscles

no massive triceps

no tight abdomen

but with a sexy ass

and a big heart

say my name.

If you enjoy

the simple pleasures

of life

say my name.

If you agree that

the ‘it’s not you, it’s me’

breakup explanation

is just plain old fashioned

bullshit

say my name.

If the marks on your neck

are love expressions

written in flesh

say my name.

If you want death

to have the same attitude

towards you

as a drunkard

towards an empty bottle

say my name.

Please ‘Like’ this poem

I like the new Like button

in my chat list,

one thumb up burning

and erect

like the blazing torch

of  the Statue of Liberty,

the symbol of appreciation

towards everything that

we like.

One Like has a single

dimension,

it is able to enter our body

and expand itself

into our groins and bowels

like an endoscopic snake

until it finally owns our soul

and we like that.

I myself have the childish

satisfaction of

continuosly pressing

this Like button

like a retard who discovered

his pubic hair

(or, on the contrary, the lack of it)

for the first time.

It somehow owns us

and there is no possible

way to fight it

because its eyes are infinite

and sad

like those of a newly

born animal

and its torch shines

in the distance.

The art of a soft landing

When God created death and life

the poet sought a muse

but instead he found a wife

and drowned in self abuse.

Full moon

When I showed my latest poems

to the editor, he told

me in a patronizing voice:

‘Why on Earth do you

write in English

when we live in fucking Romania?’

‘Well’, I told him, ‘everybody

in this country understands English.

Hell, Romanians have the tendency

to speak it better than

their mother tongue.

All Europeans speak and understand

English fluently, except our

Hungarian brothers,

but who cares about them?’

‘Well, tough luck, smart ass! I have a

Hungarian great-grandfather and

I don’t speak English and thus cannot

evaluate your book! How can I

publish something

I don’t actually understand?’

‘Quite simple, sir. You have to trust

your instinct. I assure you this is

a fairly decent book,

not for the masses, but for

the refined reader.’

‘Well, that is a solid argument

not to publish it.

I need manuscripts that sell,

not subtleties. I published

your previous manuscript and nobody

bought it. I have a strong feeling

that the poems you are now

burdening me with

will not resist ‘til the next full moon.’

‘I disagree, sir. It all depends

on the marketing. If you want you can

advertise my new book

on the day of the next full moon and

publish my manuscript in blood ink

and tell the public

that I am a dead writer

who returned to this world as a zombie

in order to write

the memoirs of his lost love affair.’

‘Get out of here before I zombify you

myself!’, he shouted and threw the

manuscript towards me.

‘Well, fuck you, sir!’, I answered

and left.

A Dick of A HABit

While reading the climax

of Moby Dick

when the captain finally

confronts his nemesis

I turned page 589

and accidentally caught the whale

by the tail

and dropped it on the ground

thus serving a very consistent

meal to the cat.

As you can imagine

Captain Ahab was not very pleased

and after he cast upon me

all the pirate curses and insults

that he could remember

he stung my thumb

with his harpoon

and got drunk for the remaining

64 pages.

Tea poem from the tea bag she gave me

It was getting more

and more obvious

that she

would never be convinced

to join the

5 o’clock ritual

with me.

It was,

you might say,

not her cup of tea.

To be in love

To be in love

sucks more than

love itself.

They both suck, actually.

Nothing sucks more

than the awkward sensation

of flapping butterfly wings

inside your stomach.

There you are,

a nice decent fellow

and the next thing you know

you find yourself smiling

like an idiot at the sight

of a devilish lady.

To be in love

hurts more than an open

surgery

without anesthesia

or a hundred broken bones.

To be in love

is a fucking disaster,

World War II reloaded

or just the simple equation:

(Hiroshima + Nagasaki)²

To be in love

is craving for attention

like an ego maniac

lost in the ego trip of

his own desires.

To be in love

is the blind gesture

of counting the petals

without realizing

the irreversible damage

you do to a flower.

To be in love

is forgetting to eat and

thus devoiding yourself of

protein and filling your heart

with maple syrup instead.

Worse than being in love

is falling in love,

that split second that led to

the retarded decision of giving

attention to the chimera

who will devour

your soul for the rest

of your life.