luni, 24 mai 2021

Borussia vizitează Biblioteca (BvB)



         Nici cronică literară, nici tocmai recenzie. Pur și simplu o serie de impresii de pe Goodreads și Facebook; sau dacă vreți un gest de solidaritate al colegilor din fanclubul Borussia Dortmund România sau al simpatizanților BVB de peste hotare pe care nu îi cunoșteam (dar - aparent - mă știau ei) și care și-au exprimat aprecierea pentru cel mai recent volum al meu, Biblioteca Brautigan. Iată că nu doar pasiunea pentru fotbal și echipa preferată ne leagă, ci și lecturile. Să spun că am fost plăcut surprins ar fi prea puțin.

                                                                                    (Andrei Mocuța)

 

 

„Nu am idee dacă aceasta este o carte pe care trebuie să o „descifrez” cumva ca să mă pot bucura de ea pe deplin, mai ales că opera lui Richard Brautigan îmi e total necunoscută. Eu mizez pe faptul că nu este. Am simțit Biblioteca Brautigan ca pe o carte de atmosferă, care mi-a oferit aceeași stare de bine și de liniște precum o vizită de două ore la Humanitas Cișmigiu, în care stai, răsfoiești și uiți de tine. Și, citind-o, nu pot spune decât atât:

 

Dragă Andrei Mocuța,

 

Am înțeles în sfârșit

de ce.”

                                                                            (Vlad Pîrvu)

 

 

„Documentarul Biblioteca Brautigan, coordonat de Andrei Mocuța (CDPL, 2021), e și prima apariție în volum pentru o parte din gașca Mornin’ Poets - sezon online. Urmează și antologia primelor patru sezoane, la frACTalia, în toamna lui 2021. Pentru mine, poemul "un vârcolac de treabă", scris în Vama Veche în septembrie 2020, e prima apariție într-o carte, de la volumul trilingv Pink Pong, în 2019 (frACTalia, 2019, cu Claus Ankersen).

Felicitări, Andrei! Îți stă bine pe scaunul de regizor.

 

Poem început în Centrul U din Dortmund/ pe care/ îl voi termina pe avion/ în bagajul de cală/ (sau de ce nU?)/ îl voi strecura printre paginile/ romanului febra/ stadioanelor de nick/ cave sau poate un alt/ nick fan al echipei Arsenal Londra. Încă/ din 1968 sau cum ar/ scrie dan perjovschi: 196∞”

                                                                          (Andrei Zbîrnea)

 

 

„Am văzut că ești fan Dortmund. Nu mă cunoști, dar tatăl tău mi-a fost profesor la Sînmartin (sau Sanktmartin cum era pe atunci), iar tu ai fost profesor copilului meu la Curtici. Acum locuim la Düsseldorf, aproape de Dortmund, și sunt și eu fan Borussia de vreo 15 ani. Tatăl tău a fost un om și profesor deosebit, mi-a părut rău când am auzit de la foștii mei colegi că a murit. Am fost recent prin țară să-mi vizitez rudele. Am văzut că ai scris o carte în memoria lui, Portret al artistului după moarte. Am căutat-o, dar nu am dat nicicum de ea. Am găsit, în schimb, Biblioteca Brautigan și m-am bucurat să-l regăsesc acolo pe domnul profesor, în dialog cu un alt poet, din Arad parcă. N-am mai citit nici o altă carte despre vreo bibliotecă care chiar să existe cu adevărat. Nu mă prea pricep la literatură, dar mi-a lăsat senzația cărților de genul 111 romane într-o singură carte, unde romane celebre erau rezumate în câteva pagini. Bine că au existat astfel de cărți pe vremea aia și puteam trișa să nu citesc lecturile suplimentare de peste vară. Nu că nu mi-ar fi plăcut, dar nu aveam timp, lucram pe rupte în timpul vacanțelor. Dar asta e altă poveste. Din câte înțeleg, cartea ta se ocupă de manuscrisele nepublicate, ceea ce o face și mai interesantă. Ai moștenit talentul tatălui tău, mă bucur că am avut șansa să te cunosc, chiar dacă numai din citite.”

                                                                          (Christian Bode)

 


Monica Tonea despre „Biblioteca Brautigan”

                Biblioteca Brautigan (un documentar)Andrei Mocuța



Scriu la cald despre „Biblioteca Brautigan (un documentar)”, apărută în martie 2021 la editura Casa de pariuri literare, și chiar și așa mă tem că se va destrăma vraja în care m-a prins pe măsură ce mă îndepărtez de text. Un proiect laborios și inedit care nu credeam că mă va atinge în vreun fel, așa cum mi se întâmplă cu documentarele în general. Chiar din titlu ne dăm seama ce va cuprinde cartea, numai că Andrei Mocuța a reușit să treacă granița anunțată în titlu și să pătrundă într-o lume nefinisată a cărților neterminate sau nepublicate cu o finețe de păpușar. Și am să explic mai încolo ce vreau eu să spun.

Andrei Mocuța ne prezintă de la bun început viziunea scriitorului american pe care-o expusese acesta în romanul său publicat în 1971, „Avortul: o poveste de dragoste”: „Biblioteca a luat ființă datorită unei nevoi copleșitoare pentru un astfel de loc. Pur și simplu trebuia să existe o asemenea bibliotecă. Această dorință a făcut posibilă existența unei clădiri, nu foarte încăpătoare, unde singurul angajat permanent, în momentul de față, sunt eu.”

Inspirat de Richard Brautigan, Todd Lockwood a colectat opere nepublicate și a deschis librăria Brautigan pentru publicul curios să răsfoiască manuscrisele refuzate de edituri. Neavând resurse să o susțină, biblioteca a fost închisă în 2005 și toate lucrările au fost arhivate. Bibliotecarul John F. Barber a preluat-o în 2010 și a mutat-o în Vancouver, Washington, unde este și în ziua de azi deschisă publicului. Manuscrisele sunt minuțios clasificate pe domenii și genuri literare, iar Andrei și-a propus să ducă poveștile mai departe „într-un documentar semi(fictiv)” mizând chiar pe aspectul original al demersului inițial propus chiar de Brautigan. Când s-a apucat de această aventură, Andrei Mocuța era nesigur dacă proiectul lui va avea urmări, consolându-se cu ideea că, în caz de nereușită, manuscrisul lui va ajunge și el în celebra bibliotecă. Suntem fericiți să constatăm că nu a fost cazul, iată, cartea are viață și circulă prin lume fără a fi izolată pe un raft al bibliotecii.

De ce spuneam că Andrei Mocuța are veleități de păpușar? Fiindcă, pe nesimțite, ne ghidează cu o abilitate formidabilă spre poveștile care-și au loc în bibliotecă. Fie că sunt ficțiune sau non-ficțiune, documentare, proză, poezie sau fantezie, nici nu ne dăm seama când le parcurgem și mai ales, nu băgăm de seamă unde ne situăm: într-o zonă speculativă, sau chiar în povestea în sine cuprinsă în manuscrisul nepublicat? Andrei nu ne dă ocazia să descoperim, rămânem cu acea impresie vagă de voiaj neobosit dintr-o lume într-alta și rămâne la final fascinați de ceea ce există undeva, într-un colț de bibliotecă, mai mult sau mai puțin vizitată de cititorii care tind să traverseze anumite granițe literare.

Apoi avem „Corespondența inedită” dintre poetul Gheorghe Mocuța, tatăl lui Andrei, și scriitorul Petru M. Haș, pe care am citit-o și recitit-o de mai multe ori, schimbul lor epistolar fiind el însuși inedit și savuros, doi erudiți care-și împărtășesc experiențele extraordinare, aș fi dat să fiu părtașă la întâlnirile lor regulate, când avea loc schimbul de „răvașe”.

Iar în ultima parte avem „Brautigania”, unde Andrei Mocuța ne redă scrisorile (mai lungi sau mai scurte) trimise și citite la clubul Revdepov, Mornin’ Poets, ale cursanților la respectivul workshop. Voci distincte, lipsite de pretenții, ironice pe alocuri, puternice și extraordinar de elocvente. Mi-ar fi greu să mă opresc doar asupra unuia dintre ei, fiecare are un ton specific, o dilemă, o curiozitate, o înțelegere aparte a scriitorului Richard Brautigan, căruia i se adresează. Unele voci sunt agonice, altele concentrate, multe spun că nu fac referință la sinucidere, dar chiar dacă nu-i menționată, o resimțim printre rânduri, fiindcă e laitmotivul central.

După care, Andrei Mocuța ne răsfață și cu traducerea personală a celui mai mic roman al lui Richard Brautigan: Am privit lumea furișându-se nepăsătoare, publicat în 1996 în 100 de exemplare. Interesant e faptul că prețul celor 68 de copii rămase este estimat undeva între 175 și 600 de dolari americani. Firește, originalul se află în Biblioteca din Vancouver, dacă unora li se pare prea costisitor, iar noi, cum spuneam, avem privilegiul să-l citim tradus de Andrei, iar cuprinsul lui este la fel de sfâșietor precum sugerează titlul micro-romanului.

Închei cu ultimul lucru factual, care, de altfel este și finalul cărții. Nu știu de ce, m-a răvășit nespus. E un conglomerat de senzații ale mele, personale, pierderi irecuperabile care destabilizează construcția sinelui, când rămâi fără părinți te simți expus și singur, chiar dacă subziști printre oameni, amestecate cu ceea ce-am citit până în acest punct în cartea lui Andrei și cu sentimentul că și Andrei este în egală măsură influențat de pierderea prematură a tatălui, căci ce este viața întreruptă la numai 64 de ani, dacă nu o viață ruptă în două, pe care Andrei Mocuța se străduie s-o însăileze din aspecte redate prin anumite stări de fapt și mesaje metaforice în volumul „Portret al artistului după moarte”. E un ton de deznădejde, nu-l voi dezvălui, ar știrbi din experiența altor cititori, dar am rămas pe gânduri multă vreme: cum este oare să nu știi?

Realizez de abia acum că aveam în plan să scriu câteva rânduri despre „Biblioteca Brautigan” a lui Andrei Mocuța, însă nu mi-a reușit. Nu te poți limita doar la câteva cuvinte să cuprinzi esența acestei cărți. Mă bucur că a ieșit așa. Sper doar să nu-i fi alterat cu interpretarea mea calitatea de netăgăduit.


                                                                                                            Monica Tonea

vineri, 29 aprilie 2016

One poor man can only hope


One poor man can only hope
for his dear Penelope,
Penelope cand only be
in the book of Bartleby.

Still, Ulysses hoped for more:
Dreadful Lady Nevermore.
But the Lady was for Steven
Dedalus, but she was given
to the writer they call Red,
hidden under his bed.

Yet another writer came
but nobody knows his name,
he and Red they want the same
Dreadful Lady, but then came
Leopold Bloom, what a shame!
His wife Molly now can blame
him for leaving with the dame.



luni, 25 aprilie 2016

Erai și tu acolo



Când Eva a mușcat din măr
și zeama dulce
i s-a prelins pe gât
ca un colier scurs,
erai și tu acolo.

Când Turnul Babel
a fost construit,
nu turnul a fost cel care
s-a înălțar spre cer,
ci cuvintele noastre prefăcute
și tu știi asta pentru că
erai și tu acolo.

Când Jon Snow
a fost înjunghiat de frații lui
tu știai că nu poate fi mort
pentru că ai
sânge Targaryen
și focul
îți curge prin vene.

Când Cristofor Columb
a descoperit lumea nouă
și a pășit cu piciorul drept
pe teritoriul virgin,
el purta una din sandalele tale
pentru că
erai și tu acolo.

Când m-am născut
și după o vreme am murit,
în tot acest timp
erai și tu acolo,
un pian însorit sub pielea mea
cântându-și aria preferată.



miercuri, 7 octombrie 2015

You know nothing, Jon Snow



‘You know nothing
dear Jon Snow’
she said to me –
her voice was low,
and when I rest
upon her chest
she bit me hard,
it’s wild wild west!

The night is dark
and full of terrors,
are you afraid
to make some errors?

Your mouth is sweet
and kind of juicy,
are you a diamond,
are you Lucy?

Now I confess
while you caress
my hair, and I
your brand new dress.

Our hearts beat fast
while they unite,
is this the last
time I might hide
within you hair,
so bright, so rare?

‘You never know –
she said – it’s simple’
I might be Jon,
might be a cripple;
then you dismiss
me with a kiss,
for ignorance
sometimes is bliss,
but I am conscious
while I dream,
so, please, do welcome
to the machine!


luni, 28 septembrie 2015

If the mockingbird don’t sing



Drink whatever water
the rain is willing to send you
because one day the lake you will
be swimming in
will become a mirror
sheltering your image.

Seek whatever truth
your heart is able to give away
because every lie adds to
the collection of darkness stored
within a blind lighthouse
seconds before
the perfect storm.

Greet with an open heart
whatever lover
who tells you goodbye
because the Broken Trinity
of the Broken Father
the Broken Son
and the Broken Holy Spirit
is the last joyful mystery
and the end of all guessing.

Accept whatever diamond ring
your mama is willing
to buy you
because the mockingbird
won’t sing at five o’clock when
you will be serving your
precious tea
but in the morning
at the least expected hour
when every absence
seems so real
and every presence
uninviting.



vineri, 18 septembrie 2015

Being afraid, Love asks its bare question



Being afraid
Love asks its bare question
robs us of our separateness
forces us too close
to one another
and we succumb to the feelings
become part of them.

Being afraid
Love is a dancing partner
who will shoot
the heels off your shoes
if you are a lousy dancer
and believe me
its bullets are not blind!

Being afraid
Love is a salesman
of fancy pajamas
for even fancier parties
because lovers
are embarrassed
to show up naked
on their first date.

Being afraid
Love is a false clue
in a private investigation
because nothing
can really kill anybody
when they need
somebody to love.